> > > > > > Convulsiile neonatale

Convulsiile neonatale

I.Introducere

Este important sa se recunoasca prezenta convulsiilor în perioada neonatala, deoarece ele sunt deseori legate de o boala semnificativa subiacenta. În plus, convulsiile pot persista pentru perioade considerabile de timp, interferând astfel cu îngrijirea generala. Exista 4 tipuri majore de convulsii la nou-nascuti:
A.Convulsii atipice, sunt relativ frecvente în perioada de nou nascut si sunt mai frecvent întâlnite la copilul prematur decât la cel la termen. Astfel de convulsii sunt de exemplu: miscari buco-linguale, anumite fenomene oculare, miscari bizare ale membrelor, alterari ale functiilor vegetative sau apnee.
B.Convulsiile clonice includ forme unifocale si multifocale care pot migra la o alta parte a corpului într-o maniera neregulata.
C.Convulsiile tonice includ episoade focale (mai putin frecvente) si generalizate (mai frecvente). Convulsiile tonice generalizate pot mima posturile de decorticare si decerebrare.
D.Convulsiile mioclonice pot fi focale, multifocale sau generalizate si sunt cele mai rare din cele 4 varietati în decursul perioadei neonatale.
Fenomene asemanatoare convulsiilor pot sa nu fie asociate cu activitate, sugerând convulsiile la nivelul EEG, aceste fenomene reprezentând cel mai probabil miscari sau posturi generate de activitatea diencefalului si a trunchiului cerebral eliberate de efectele inhibitorii ale cortexului cerebral. O evaluare clinica atenta este frecvent necesara pentru a distinge activitatea convulsiva de cea neconvulsiva. Miscarile neconvulsive sunt de obicei provocate de stimulare senzoriala, suprimate de imoblizare pasiva, asociate cu miscari normale ale globilor oculari si neînsotite de mainfestari vegetative.

II.Fiziopatologie

În cazul convulsiilor neonatale, trebuie luate în considerare mai multe etilologii. Acestea includ:
A.Asfixia/hipoxia-ischemia: Exista de obicei un interval de timp liber între evenimentul hipoxic si debutul convulsiilor, dar acest interval este destul de variabil (1-36 ore).
B.Hemoragia intracraniana: Convulsiile pot fi o manifestare a oricarei forme de hemoragie intracraniana, incluzând hemoragiile subarahnoidiana, intraventriculara si intraparenchimatoasa.
C.Afectiuni metabolice: Convulsiile pot însoti alterari în homeostaziile glucozei, calciului sau sodiului, ca si erori congenitale de metabolism, de exemplu hiperamoniemia.
D.Infectia intracraniana: Meningita, encefalita.
E.Sindrom de abstinenta la droguri: Heroina, metadona.
F.Defecte structurale ale sistemului nervos central.

III.Diagnostic

Un istoric detaliat al evenimentelor pre si post-natale este de o importanta capitala în diagnosticul convulsiilor neonatale. La momentul convulsiilor, atentia trebuie dirijata spre identificarea cauzelor tratabile, asa cum sunt se subliniaza în sectiunea precedenta. Un screening prin EEG pentru o scurta perioada poate fi de ajutor în stabilirea diagnosticului si prognosticului. Efectuarea altor explorari, incluzând ecografia transfontanelara, tomografia computerizata, RMN si radiografiile de craniu, poate fi luata în considerare în functie de istoric.

IV.Tratament

Odata pus diagnosticul de convulsii, trebuie initiat tratamentul cauzei acestora. Terapia anti-convulsivanta propriu-zisa include urmatoarele:
A.Fenobarbitalul este medicamentul de prima alegere pentru tratamentul convulsiilor neonatale. El este relativ eficient, efectele secundare sunt bine cunoscute, iar farmacocinetica în cazul nou-nascutilor la termen si prematuri este destul de bine înteleasa. O doza de încarcare de fenobarbital (20 mg/kg) va permite atingerea unui nivel terapeutic de aproximativ 20?g/ml, nivel care nu este modificat de greutatea la nastere sau vârsta gestationala. Calea intravenoasa este preferata datorita debutului mai rapid al actiunii si al acuratetei nivelelor serice. Doza de întretinere de fenobarbital este mai mica în timpul primei saptamâni de viata (3,5 mg/kg/zi) si creste la 5 mg/kg/zi odata cu cresterea vârstei postnatale.
B.Dilantinul este deseori medicamentul din linia a doua care se adauga atunci când convulsiile nu sunt controlate doar prin folosirea fenobarbitalului. O doza de încarcare de 20 mg/kg intravenos va duce la nivele sangvine terapeutice (aproximativ 15?g/kg), iar doza de întretinere este de 5 mg/kg/zi.
C.Lorazepamul este folositor în cazul nou-nascutilor cu convulsii “necontrolabile” în pofida tratamentului cu fenobarbital si dilantin. Doza obisnuita este de 0,05-0,1 mg/kg/doza. Datorita posibilitatii de aparitie a depresiei respiratorii (mai ales în cazul pretratamentului cu fenobarbital), cel mai sigur moment de a folosi acest drog este dupa initierea suportului ventilator.