> > > Pentru parinti

Traumatologie :

În clinica noastră se tratează în urgenţă toate tipurile de fracturi prin metode moderne, care să-i permită pacientului o recuperare rapidă, imobilizare de scurtă durată, sau, atunci când este cazul – fără imobilizare. Intervenţiile ortopedice sau chirurgicale se practică, dacă este necesar, în urgenţă maximă pentru a obţine rezultate cât mai sigure, rapid, folosiind în acest scop cele mai noi tehnici în domeniu. Entorsele şi luxaţiile se tratează în urgenţă la camera de gardă, iar dacă sunt însoţite de leziuni asociate şi cazul este mai complex – se internează (ruptura de ligamente încrucişate, ruptura de ligament deltoid, ligamente colaterale etc). Plăgile delabrante cu secţiuni de tendoane şi nervi se explorează în urgenţă şi, în funcţie de tipul plăgii se suturează imediat sau mai târziu. Infecţiile osteoarticulare constituie o urgentă maximă, se internează în secţia de terapie intensivă şi se explorează pentru a stabili stadiul de evoluţie şi necesitatea unei eventuale intervenţii chirurgicale în urgenţă. Victimile accidentelor rutiere şi cele ale traumatismelor prin agresiune fizică se internează indiferent de gradul leziunilor pentru 24 de ore pentru urmarire clinică.

Patologia malformativă

a aparatului locomotor, prin impactul sau major asupra calităţii vieţii şi, uneori, a duratei acesteia necesită o atitudine extrem de serioasă şi responsabilă din partea aparţinatorilor. Deseori afecţiunile malformative sunt diagnosticate tardiv. Orice malformaţie a aparatului locomotor diagnosticată la timp, va avea o evolutie net mai favorabilă decât cele la care s-a pierdut momentul optim pentru iniţierea tratamentului. De aceea orice suspiciune pentru o asemenea afecţiune trebuie să îndreptăţească părinţii să consulte medicul de familie şi, la recomandarea acestuia să se prezinte pentru diagnostic de specialitate în clinica de ortopedie pediatrică. În cazuri extreme (lipsa medicului de familie, calamităti, urgenţe etc) bolnavii se pot prezenta direct pentru consult şi tratament sau internare. În cele ce urmează vă vom prezenta câteva date succinte despre unele malformaţii ortopedice.

Displazia si luxaţia de dezvoltare a soldului

reprezintă o anomalie congenitală a articulatiei soldului care creează premisele deplasării capului femural în afara cupei acetabulare. Simptomatologia debutează de obicei la nou-nascuţi şi se manifestă printre altele prin asimetria pliurilor de pe membrele inferioare sau a pliurilor fesiere, limitarea abducţiei (a deplasării în afară) a coapselor, scurtarea membrului inferior afectat şi întarzierea mersului. Pentru displazia de dezvoltare a soldului au fost identificaţi câţiva factori de risc : primiparitatea, sexul feminin, prezentaţia pelvină, antecedente heredocolaterale s.a. Diagnosticul şi tratamentul precoce al displaziei de sold constituie de fapt profilaxia luxatiei congenitale de sold, scad durata şi reduc costul tratamentului necesar pentru aceasta boala. Datorită potentialului evolutiv sever cât şi a consecintelor profund debilitante ale acestei boli, se recomandă consultarea specialistului de ortopedie pediatrică în cazul oricarei suspiciuni. În practica medicală curentă displazia congenitală de sold este, de obicei, diagnosticată clinic şi ecografic, iar după vârsta de 4 luni, displazia sau luxatia este evidentiată clinic şi printr-o radiografie standard care evidenţiază imaginea de faţă a bazinului. Pentru a diminua efectul factorilor favorizanţi este interzisă infaşarea nou-nascuţilor şi a sugarilor (in virtutea unui obicei mai vechi potrivit căruia prin această metodă membrele inferioare vor fi mai drepte) cât şi forţarea prematură a începrerii mersului (ajutat de parinţi sau cu premargator). Odata depistată, displazia luxantă de sold beneficiază de tratament ortopedic cu vindecare fără sechele în cele mai multe cazuri, dacă boala a fost descoperită şi tratată la timp (la debut), sau de tratament conjugat chirurgical, ortopedic si kineto-fizioterapic în cazul unui diagnostic întarziat sau când tratamentul ortopedic nu generează rezultatele satisfăcătoare.

Piciorul diform congenital

reprezintă o malformaţie congenitală polimorfă a labei piciorului, prezentă, dar mai mult sau mai puţin evidentă la naştere. Dintre toate formele, piciorul var equin congenital se evidentiază atât prin frecvenţa ridicată cât şi prin handicapul sever cu care se soldează. Tratamentul acestei afecţiuni este o urgenţă ortopedică şi trebuie început imediat după ce a fost stabilit un diagnostic de către specialistul de ortopedie pediatrică. Dictonul : tratamentul piciorului var equin congenital trebuie început înca din sala de nastere  ilustrează excelent această idee. Diagnosticul precoce şi tratamentul eficient, început de la naştere permit evitarea evoluţiei spre piciorul inveterat şi reduc ulterior sacrificiile tendinomusculare sau osoase. Piciorul var equin netratat duce la infirmitate posturală şi dinamică cu grad mare de invaliditate. Tratamentul piciorului var equin congenital cat si a majoritaţii deformărilor congenitale a piciorului este ortopedic dacă diagnosticul a fost stabilit în timp util şi, în acest caz, are rezultate foarte bune, rareori fiind necesară intervenţia chirurgicală. Piciorul diform congenital care nu beneficiază de tratament ortopedic din varii motive va impune tratament chirurgical.

Scolioza

este o diformitate tridimensională a coloanei vertebrale care, în raport cu forma anatomo-clinică, poate apărea, în cele mai multe cazuri, până la vârsta de 10 ani. Cele mai frecvente scolioze sunt cele idiopatice, după cazuistica noastră, acestea fiind în proporţie de 85 la sută. Celelalte forme (congenitale, neuropatice, osteopatice etc.) sunt întâlnite mai rar şi au anumite particularităţi în ceea ce priveşte conduita terapeutică. Scoliozele idiopatice infantile reprezintă 2 % din cele idiopatice şi apar în jurul vârstei de 3 ani, au cel mai mare potenţial evolutiv, necesitând metode speciale de tratament. Există şi scolioze idiopatice juvenile, reprezentând 3 % din totalul scoliozelor idiopatice. Ele debutează la vârsta de 5-6 ani şi au un potenţial evolutiv mai diminuat, comparativ cu cele infantile. Atât cele infantile, cât şi cele juvenile necesită tratament chirurgical atunci când curburile, măsurate după metoda lui Cobb, au valori între 30°-40°, deoarece toate depăşesc în evoluţie 60°-70°. Cea mai mare parte din scoliozele idiopatice debutează la vârsta de 9-10 ani, frecvenţa lor fiind de 95 la sută. Scolioza idiopatică propriu-zisă are caracteristic la debut boala scoliotică, caracterizată prin accentuarea ritmului de creştere în înălţime, astenie, scăderea randamentului şcolar, anemie, paloare şi transpiraţii nocturne, dureri interscapulovertebrale. Odată cu stabilizarea diformităţii la un unghi de 10°-15°, simptomatologia dispare. Scoliozele congenitale, fie prin defect de formare, fie prin defect de segmentare, sunt prezente la naştere, au arcul curburii scurt, foarte evident şi pot evolua cu rapiditate spre diformităţi grave. Aceste tipuri de scolioze sunt cel mai dificil de tratat şi trebuie diagnosticate în primele 2-3 săptămâni de viaţă, având în vedere faptul că, în unele cazuri, diformitatea este prezentă, dar mai puţin evidentă clinic. Din zece scolioze care se prezintă în clinica noastră, una este congenitală. Celelalte tipuri de scolioze (miopatice, osteopatice, neuropatice) apar pe fondul unor afecţiuni care favorizează apariţia acestora şi survin, de regulă, după vârsta de 10 ani. Diagnosticul se stabileşte, de obicei, pe baza datelor clinice şi după o simplă radiografie de faţă şi de profil a coloanei vertebrale. Atunci când scolioza este idiopatică şi însoţită de durere, sau în scoliozele congenitale, este nevoie şi de alte investigaţii, de detaliu, cum ar fi tomografia computerizată (CT), rezonanţa magnetică (IRM), cu sau fără reconstrucţie tridimensională. Este bine ca tratamentul scoliozei să înceapă cât mai precoce, imediat ce s-a stabilit diagnosticul. Tratamentul iniţial pentru scoliozele idiopatice constă în kinetoterapie. În principiu, pentru diformităţile mai mici de 10° se recomandă gimnastică medicală, înot, control oftalmologic pentru a evita atitudinile vicioase ce pot favoriza accentuarea curburii şi supravegherea atitudinii posturale în bancă la şcoală şi la masa de lucru. În cazul scoliozelor idiopatice care au curbura între 10°-20° este indicată şi kinetoterapia asistată, pe lângă celelalte metode menţionate anterior. Când scoliozele depăşesc 20°, se indică şi purtarea de corset care, după caz, poate fi aplicat permanent, ori numai ziua, ori numai noaptea, în funcţie de forma şi gradul deformării. De asemenea, la acestea este bine să se aprecieze potenţialul evolutiv, astfel încât dacă, după două consultaţii efectuate la interval de 4 luni, gradul curburii se accentuează cu 15°-20°, intervenţia operatorie trebuie aplicată de când scolioza are în jur de 40°, astfel încât eficacitatea acesteia să fie maximă. Există cazuri în care scoliozele se opresc în evoluţie la 30° şi este bine ca până la această valoare să nu se aplice intervenţia operatorie. Există situaţii când scolioza are indicaţie operatorie, atât la băieţi, cât şi la fetiţe, până la vârsta de 10-11 ani. Este total greşită atitudinea de expectativă, la fete, până la apariţia primei menstruaţii. Intervenţiile operatorii trebuie efectuate, la nevoie, chiar înainte de pubertate. Din păcate, la noi, există cazuri de scolioze idiopatice şi congenitale, care sunt diagnosticate târziu, după ce coloana a devenit rigidă, iar tentaţia de a redresa complet diformitatea prezintă riscuri operatorii mari. Mai există şi cazuri de scolioze congenitale al căror diagnostic tardiv face ca pacienţii să se prezinte pentru tratament când complicaţiile majore, precum paralizia membrelor inferioare sau pierderea de urină şi de materii fecale deja s-au instalat. O altă complicaţie care apare la toţi bolnavii cu diformităţi mai mari de 40°, indiferent de tipul acestora, este maladia vertebrogenă a adultului, caracterizată prin apariţia tulburărilor viscerale de la nivelul plămânilor, inimii şi aparatului urinar. Toţi aceşti bolnavi suferă în evoluţie de bronhopneumopatie cronică obstructivă, insuficienţă cardiacă şi mai târziu de ptoze renale şi infecţii urinare, afecţiuni care scad durata de viaţă. Practic, aceşti bolnavi decedează cel mai târziu la vârsta de 55-60 de ani, prin insuficienţă cardiacă. Pentru scoliozele idiopatice, intervenţia operatorie este indicată atunci când gradul curburii depăşeşte 40° pentru scoliozele toracale şi 60° pentru scoliozele lombare. În cazul scoliozelor idiopatice infantile şi juvenile, intervenţia operatorie se efectuează până la vârsta de 10 ani, atât prin abord anterior, cât şi posterior, efectuate în acelaşi timp sau la interval de 10-14 zile. În cazul scoliozelor congenitale, intervenţia operatorie se efectuează între 1-4 ani, mai apropiat de vârsta de 1 an cu cât investigaţiile speciale arată că malformaţia tinde să stenozeze canalul medular prin asocierea cu proeminenţe care să comprime măduva spinării (stenoza de canal rahidian) sau cu lame osoase care despart măduva în 2 compartimente (diastematomielie). După intervenţia operatorie, la un interval de 3 zile, pacienţii se pot ridica şi pot merge. (L. S.) Articol aparut in ziarul Gandul, 20 august 2005

Osteogeneza imperfecta

(Maladia Lobstein, boala oaselor de sticla) reprezinta o afectiune congenitala a tesutului conjunctiv manifestata printr-o fragilitate exagerata a oaselor. In formele moderate si blande fragilitatea oaselor determina producerea de fracturi in urma unor traumatisme usoare. Numarul fracturilor variaza in concordanta cu severitatea bolii. In general, cu cat fracturile se produc mai devreme, cu atat boala este mai severa. Cele mai afectate sunt membrele inferioare. Femurul este mai des afectat decat tibia. Vindecarea fracturilor se face in ritm obisnuit. Frecventa fracturilor scade rapid dupa adolescenta. In afara de fragilitatea osoasa, acesti bolnavi mai pot prezenta: sclere albastre, afectarea dintilor, surzenie, cifoscolioza marcata. Tratamentul acestei boli este atat medical cat si chirurgical. Obiectivul tratamentului este acela de a asigura maximul de functionare posibil ; aceasta depinde de severitatea bolii si de varsta pacientului. Cu cat copilul creste, rata de fracturare scade progresiv datorita imbunatatirilor in coordonare, a unui control emotional mai bun si a cresterii oaselor. Totusi, odata cu maturizarea apar alte probleme (cifoscolioza), care solicita atentia ortopedului. Tratamentul ortopedic si chirurgical are ca scop vindecarea fracturilor si prevenirea producerii acestora prin splintarea oaselor lungi ale membrelor cu implante uzuale sau tije telescopice.

Pentru parinti - Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii - M.S. Curie Bucuresti